CURS DE LEGISLATIE


Vehiculele

Starea tehnică şi controlul acesteia

  Pentru a circula pe drumurile publice, autovehiculele, remorcile şi tramvaiele trebuie să fie în bună stare de funcţionare şi să îndeplinească condiţiile tehnice stabilite de autoritatea competentă din Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei. Pentru a putea fi menţinute în circulaţie, autovehiculele, remorcile şi tramvaiele se inspectează periodic din punct de vedere tehnic, în condiţiile stabilite prin norme metodologice ale Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei.De reţinut că inspecţia tehnică se efectuează în staţii autorizate de către autoritatea competentă din Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, iar termenul până la care trebuie efectuată următoarea inspecţie tehnică se consemnează în anexa certificatului de înmatriculare sau înregistrare, în funcţie de categoria vehiculului, potrivit legii.

Este interzisă circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor care nu corespund din punct de vedere tehnic, a celor al căror termen de valabilitate a inspecţiei tehnice periodice a expirat, precum şi a celor neasigurate pentru răspundere civilă pentru caz de pagube produse terţilor prin accidente de circulaţie.

Constatarea defecţiunilor tehnice ale vehiculelor se face de către poliţia rutieră, iar verificarea stării tehnice a vehiculelor aflate în trafic pe drumurile publice se face de către poliţia rutieră, împreună cu instituţiile abilitate de lege.

Autovehiculele care transportă încărcături periculoase trebuie să îndeplinească condiţiile tehnice şi de agreare, stabilite prin „Acordul european referitor la transportul rutier internaţional al mărfurilor periculoase” (ADR), încheiat la Geneva la 30 septembrie 1957, la care România a aderat prin Legea nr. 31/1994. Conducătorii acestor autovehicule trebuie să posede atestat profesional specific transportului pe care-l efectuează.

Condiţiile minime de iluminare, semnalizare luminoasă şi avertizare sonoră

  Pentru a putea circula pe drumurile publice autovehiculele, remorcile şi tramvaiele trebuie să fie dotate, prin construcţie, cu instalaţii de iluminare, semnalizare şi avertizare sonoră, omologate, care să corespundă condiţiilor tehnice stabilite de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei.

Este interzisă montarea la autovehicul, remorcă sau tramvai a luminilor de altă culoare sau intensitate, a altor lumini, dispozitive ori accesorii de avertizare, altele decât cele omologate, precum şi circulaţia pe drumurile publice atunci când acestea sunt defecte sau lipsesc.

Se interzice deţinerea la vedere, montare sau folosirea dispozitivelor speciale de avertizare luminoasă şi sonoră precum şi deţinerea, montarea sau folosirea pe autovehicule ce perturbă buna funcţionare a dispozitivelor de supraveghere a traficului.

Înmatricularea, înregistrarea şi radierea din circulaţie a vehiculelor

  Pentru a putea circula cu un vehicul pe drumurile publice deţinătorul acestuia este obligat să îl înmatriculeze sau să îl înregistreze, după caz.

Pentru a fi înmatriculate, înregistrate sau admise în circulaţie, autovehiculele, mopedele, remorcile şi tramvaiele trebuie să fie omologate în condiţiile legii. Documentul care atestă omologarea este cartea de identitate a vehiculului, eliberată în condiţiile legii.

Pentru a fi menţinute în circulaţie, vehiculele înmatriculate se supun inspecţiei tehnice periodice.

Inspecţia tehnică periodică se efectuează în staţii autorizate, conform legislaţiei în vigoare. Înmatricularea vehiculelor are ca scop admiterea în circulaţia pe drumurile publice doar a vehiculelor omologate, potrivit legii, care corespund normelor privind siguranţa circulaţiei şi protecţiei mediului.

Înmatricularea vehiculelor este continuă, de la admiterea în circulaţie până la scoaterea definitivă din circulaţie a unui vehicul din categoria celor supuse acestei condiţii, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, şi presupune operaţiunea de:

a) înscriere în evidenţele autorităţilor competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui vehicul de către primul proprietar;

b) transcriere în evidenţele autorităţilor competente, potrivit legii, a tuturor transmiterilor ulterioare ale dreptului de proprietate asupra unui vehicul.

Se realizează pe baza datelor de identificare ale vehiculului şi ale proprietarului şi se concretizează prin atribuirea unui număr de înmatriculare şi prin eliberarea de către autorităţile competente, potrivit legii, a unui certificat de înmatriculare, precum şi a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare.
În cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidenţele autorităţilor competente simultan cu menţionarea încetării calităţii de titular al înmatriculării a fostului proprietar.

Solicitanţii unei operaţiuni de înmatriculare a unui vehicul în evidenţele autorităţilor competente, potrivit legii, trebuie să facă dovada certificării autenticităţii vehiculului de către Registrul Auto Român în cazurile şi condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului şi al ministrului administraţiei şi internelor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Cu ocazia realizării oricărei operaţiuni de înmatriculare a unui vehicul, verificarea efectuării inspecţiei tehnice periodice şi a asigurării obligatorii de răspundere civilă, respectiv a valabilităţii acestora, se poate face şi pe cale informatică, în condiţiile stabilite prin protocol încheiat între autoritatea competentă din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor cu atribuţii de organizare şi coordonare a activităţii de evidenţă şi eliberare a certificatelor de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numere de înmatriculare şi Registrul Auto Român, respectiv Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

Autorităţile competente să realizeze operaţiunile de înmatriculare a vehiculelor pot încasa toate taxele şi tarifele stabilite potrivit legii, aferente acestor operaţiuni, cu excepţia primelor de asigurare, pe care le vor vira ulterior persoanelor juridice în drept în baza unor protocoale încheiate cu acestea. Aceste taxe şi tarife pot fi încasate de la solicitanţi de către persoanele juridice în drept, inclusiv prin mijloace electronice de plată în condiţiile stabilite prin protocoale încheiate cu acestea de către autorităţile competente.

Societăţile abilitate să comercializeze vehicule noi şi societăţile de leasing din România pot solicita, pe cale informatică, înmatricularea sau autorizarea provizorie pentru circulaţie a vehiculelor, prin intermediul unei aplicaţii informatice puse la dispoziţie, în condiţiile stabilite prin protocol, de către autoritatea competentă din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor cu atribuţii de organizare şi coordonare a activităţii de evidenţă şi eliberare a certificatelor de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numere de înmatriculare.

Proprietarul sau deţinătorul mandatat al unui vehicul este obligat să solicite autorităţii competente înscrierea în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare a oricărei modificări a datelor de identificare a vehiculului respectiv.

Pentru a circula pe drumurile publice, vehiculele, cu excepţia celor trase sau împinse cu mâna şi a bicicletelor, trebuie să fie înmatriculate ori înregistrate, după caz, şi să poarte plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare, cu forme, dimensiuni şi conţinut prevăzute de standardele în vigoare.

Autovehiculele şi remorcile se înmatriculează permanent sau temporar la autoritatea competentă în a cărei rază teritorială proprietarii îşi au domiciliul, reşedinţa ori sediul, în condiţiile stabilite prin reglementările în vigoare.

Autovehiculele din dotarea Ministerului Apărării, a Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi cele ale Serviciului Român de Informaţii se înregistrează la aceste instituţii. Până la înmatriculare pot circula cu numere provizorii, pe baza unei autorizaţii speciale eliberate de autoritatea competentă.

Evidenţa vehiculelor înmatriculate se ţine la autoritatea competentă pe raza căreia proprietarul îşi are domiciliul, reşedinţa sau sediul.
Odată cu realizarea operaţiunilor de înmatriculare a vehiculului, autoritatea competentă eliberează proprietarului sau mandatarului acestuia un certificat de înmatriculare conform categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, precum şi plăcuţe cu numărul de înmatriculare.

La cererea scrisă a proprietarului unui vehicul, în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare se poate înscrie şi o altă persoană decât proprietarul, specificându-se calitatea în care aceasta poate utiliza vehiculul. În cazul în care proprietarul vehiculului este o societate de leasing, este obligatorie menţionarea în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare şi a datelor de identificare a utilizatorului.

Autovehiculele se încadrează în una dintre următoarele categorii: A, B, BE, C, CE, D, DE, Tr sau Tb ori în una dintre subcategoriile: A1, B1, C1, C1E, D1 sau D1E, iar tramvaiele, în categoria Tv, în condiţiile stabilite în regulament.

Este interzisă punerea în circulaţie a unui vehicul, înmatriculat sau înregistrat, care nu are montate plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare atribuite de autoritatea competentă ori dacă acestea nu sunt conforme cu standardele în vigoare, precum şi în cazul în care certificatul de înmatriculare sau de înregistrare este reţinut, iar dovada înlocuitoare a acestuia este eliberată fără drept de circulaţie sau termenul de valabilitate a expirat.

În certificatul de înmatriculare se înscriu, obligatoriu, numărul de înmatriculare atribuit, precum şi numărul de identificare al autovehiculului sau remorcii.

Autovehiculul, tramvaiul, remorca sau mopedul ce nu poate fi identificat din cauza lipsei, alterării sau distrugerii elementelor de identificare poansonate sau stanţate de constructor, precum şi autovehiculul sau remorca asamblate din piese ce nu pot fi identificate sau cele pentru care nu se poate stabili identitatea unuia sau mai multor deţinători ori proprietari succesivi nu pot fi omologate în vederea admiterii în circulaţia pe drumurile publice. Se exceptează autovehiculul şi remorca pentru care poliţia poate stabili provenienţa legală a acestora.

Autovehiculele şi remorcile reclamate ca fiind furate în România sau în străinătate şi date în urmărire de Inspectoratul General al Poliţiei Române nu se înmatriculează.

Autovehiculele şi remorcile pentru care organul de urmărire penală a emis o dispoziţie prin care se permite înmatricularea până la finalizarea cercetărilor, caz în care în certificatul de înmatriculare şi în cartea de identitate a vehiculului se înscrie menţiunea "Autovehicul declarat furat din (ţară) la data de.... ".

Circulaţia acestei categorii de vehicule este permisă doar pe teritoriul României. La înregistrare, vehiculelor li se atribuie plăcuţe cu un singur număr de înregistrare, care trebuie să aibă: a) fondul reflectorizant de culoare galbenă, iar literele şi cifrele, în relief, de culoare neagră, pentru vehiculele înregistrate la consiliile locale; b) fondul reflectorizant de culoare albă, iar literele şi cifrele, în relief, de culoare neagră, pentru autovehiculele care se înregistrează la Ministerul Apărării, Ministerul Administraţiei şi Internelor sau, după caz, la Serviciul Român de Informaţii.

Numerele de înmatriculare sau de înregistrare, cele provizorii şi de probe ale autovehiculelor sau tramvaielor

  La înmatriculare, fiecărui autovehicul şi fiecărei remorci li se atribuie câte un număr de înmatriculare compus din indicativul judeţului sau al municipiului Bucureşti, numărul de ordine, format din cifre arabe, şi o combinaţie de trei litere cu caractere latine majuscule.

Numerele de înmatriculare ale autovehiculelor şi remorcilor aparţinând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi membrilor acestora, precum şi altor organizaţii şi persoane străine cu statut diplomatic, care îşi desfăşoară activitatea în România, sunt compuse din indicativul CD, CO sau TC, după caz, şi numărul de ordine.

În cazul numărului de înmatriculare temporară, la indicativul judeţului sau al municipiului Bucureşti şi numărul de ordine se adaugă luna şi anul în care expiră valabilitatea înmatriculării.

La autorizarea provizorie a circulaţiei autovehiculului sau remorcii se atribuie un număr compus din indicativul judeţului sau al municipiului Bucureşti şi numărul de ordine.

La înmatricularea pentru probe a autovehiculului sau a remorcii se atribuie un număr compus din indicativul judeţului sau al municipiului Bucureşti, numărul de ordine şi înscrisul "PROBE".

La data înmatriculării, înregistrării sau autorizării pentru circulaţie se eliberează şi plăcuţele cu numărul atribuit. Numerele de înmatriculare se atribuie la rând, în ordine crescătoare.

La înmatriculare, proprietarul vehiculului poate solicita, cu plata tarifelor în vigoare, atribuirea unei combinaţii preferenţiale a numărului de înmatriculare.

Nu pot fi atribuite combinaţiile de litere care pot avea o semnificaţie obscenă sau cele care pot conduce la asocierea cu denumirile unor autorităţi publice, dacă acestea solicită în scris autorităţii emitente restricţionarea atribuirii unei anumite combinaţii a numărului de înmatriculare. Persoanele care deţin deja vehicule înmatriculate cu numere restricţionate ulterior pot utiliza în continuare numerele în cauză, dar numai până la înstrăinarea vehiculului.

La transferul dreptului de proprietate asupra unui vehicul, numărul de înmatriculare şi plăcuţele aferente se transferă automat fără plată noului proprietar, dacă acesta are domiciliul sau sediul în acelaşi judeţ cu fostul proprietar şi dacă fostul proprietar nu a optat pentru păstrarea combinaţiei numărului de înmatriculare respectiv. Noul proprietar poate solicita atribuirea unei combinaţii preferenţiale a numărului de înmatriculare, cu plata tarifelor în vigoare.

Numărul de înregistrare al vehiculelor înregistrate la consiliile locale se compune din denumirea localităţii şi denumirea abreviată a judeţului, scrise cu litere cu caractere latine majuscule, precum şi dintr-un număr de ordine, format din cifre arabe.

Numărul de înregistrare al autovehiculelor înregistrate la Ministerul Apărării, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi, după caz, la Serviciul Român de Informaţii se compune din abrevierea denumirii instituţiei, scrisă cu litere cu caractere latine majuscule, precum şi dintr-un număr de ordine, format din cifre arabe.

Proprietarul sau deţinătorul legal trebuie să fixeze plăcuţele cu numărul de înmatriculare ori de înregistrare în locurile special destinate, la partea din faţă şi din spate a autovehiculului sau tramvaiului, după caz, iar la motocicletă şi la remorcă, numai la partea din spate.

Se interzice circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor care nu au montate plăcuţele cu numărul de înmatriculare sau, după caz, de înregistrare, în locurile stabilite.

Radierea

  Radierea din evidenţă a vehiculelor se face de către autoritatea care a efectuat înmatricularea sau înregistrarea doar în cazul scoaterii definitive din circulaţie a acestora, la cererea proprietarului, în următoarele cazuri:

a) proprietarul doreşte retragerea definitivă din circulaţie a vehiculului şi face dovada depozitării acestuia într-un spaţiu adecvat, deţinut în condiţiile legii;
b) proprietarul face dovada dezmembrării, casării sau predării vehiculului la unităţi specializate în vederea dezmembrării;
c) la scoaterea definitivă din România a vehiculului respectiv;
d) în cazul furtului vehiculului.

Radierea din evidenţă a vehiculelor înregistrate, la trecerea acestora în proprietatea altei persoane, se face de către autoritatea care a efectuat înregistrarea, la cererea proprietarului, în condiţiile legii.

Este interzisă circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor radiate din evidenţă.

Vehiculele declarate, potrivit legii, prin dispoziţie a autorităţii administraţiei publice locale, fără stăpân sau abandonate se radiază din oficiu în termen de 30 de zile de la primirea dispoziţiei respective.

Poliţia rutieră dispune măsura reţinerii certificatului de înmatriculare sau înregistrare şi retragerea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare a vehiculelor neasigurate, aflate în trafic, eliberând dovadă fără drept de circulaţie. Dacă deţinătorul vehiculului nu face dovada asigurării acestuia, după 30 de zile de la data aplicării măsurii, poliţia rutieră dispune radierea din evidenţă a vehiculului.

INDICATOARE